A fost lansat Proiectul „Ora MECC”

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat astăzi, 26 octombrie, Proiectul „Ora MECC”. Acțiunea are ca scop stabilirea unei platforme de dialog pe domeniile educației, cercetării, culturii, tineretului și sportului între experți, practicieni și funcționarii ministerului, cu organizarea periodică a unor evenimente de prezentare a acțiunilor MECC, de efectuare a schimburilor de bune practici, de coordonare a măsurilor în contextul crizei COVID-19, precum și de transmitere a mesajelor-cheie.
✍️„Ora MECC” se va organiza săptămânal în conformitate cu calendarul pe domenii: Marți – „Ora Educației” (18:00); Miercuri – „Ora Culturii” (14:00); Joi – „Ora Tineretului” (18:00); Vineri – „Ora Sportului” (18:00) și Sâmbătă – „Ora Cercetării” (10:00).
✅În cadrul proiectului, vor fi difuzate interviuri cu persoane din domeniu, webinare, workshop-uri și alte forme de comunicare. Activitățile se vor desfășura într-un cadru real: studio, sală de conferințe, sală de studii și va fi difuzat online / live, pe pagina de Facebook a MECC.
❗️Prezent la prima ediție a „Orei Educației” ministrul Igor Șarov a menționat că actualitatea dură a lumii, aflată în permanentă schimbare, impune acțiuni abile direcționate spre adaptarea socială și dezvoltarea profesională în condiții noi. „Ne propunem prin acest proiect să fim, în primul rând, cât mai aproape de cetățeni, iar Ora MECC să fie o primă sursă de informare. Astăzi, reziliența noastră se construiește pe informații corecte. Un om informat e un om puternic”.
☑️Oficialul a subliniat că practicienii, cei care sunt zilnic în contact cu problemele și succesele domeniilor, au acumulat experiențe și bune practici încă prea puțin diseminate și aplicate. „În cadrul Proiectului, vocea lor va fi auzită. Colaborarea cu practicienii și exprimarea viziunilor față de sistem, domeniu este prioritară în acest demers.”, a conchis ministrul Igor Șarov.