Ședință de lucru privind reorganizarea sistemului de alimentație a copiilor din instituțiile publice de învățământ preșcolar, primar și secundar din municipiul Chișinău

Primăria municipiului Chișinău informează că Grupul de lucru, responsabil de elaborarea noului concept unic de achiziționare a produselor alimentare destinate alimentației copiilor din instituțiile de educație timpurie, se va convoca în ședință de lucru miercuri, 28 octombrie 2020, ora 14:00, în sala de ședințe a CMC (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, et. II).

La eveniment vor participa reprezentanți ai municipalității și ai Direcției generale educație, tineret și sport, precum și agenții economici interesați de subiectul abordat.

E de menționat că din luna iunie, a.c., autoritățile administrației publice locale Chișinău sunt preocupate de revizuirea sistemului de alimentație în instituțiile municipale de învățământ, inițial fiind stabilit că procedurile privind achiziția produselor alimentare pentru grădinițe să fie organizate centralizat, prin intermediul Direcției generale educație, tineret și sport.

Cei prezenți la ședință vor respecta măsurile de protecție contra infecției COVID-19: mască de protecție, igiena mâinilor și distanțarea socială.

sursa: https://www.chisinau.md/libview.php?l=ro&idc=403&id=31571&t=%2FPresa%2FComunicate-de-presa%2Fedinta-de-lucru-privind-reorganizarea-sistemului-de-alimentatie-a-copiilor-din-institutiile-publice-de-invatamant-precolar-primar-i-secundar-din-municipiul-Chiinau&fbclid=IwAR3PREzp-HUYzjUOX58jWy24ghER5lmtbFtU9zIXlr9YrLRb94w3r8RIQfI